Pot face schimbarea ROBOR cu IRCC la un credit ING?

2022-05-07

"Buna ziua,
Va rog, daca se poate sa ma ajutati cu un raspuns.
Am un credit prima casa iar banca ING refuza trecerea de la Robor la IRCC.
Imi tot comunica faptul ca singura solutie este refinantarea, iar acest lucru nu il doresc deoarece dureaza mult si cu acest lucru si cheltuieli suplimentare pentru un nou credit ipotecar.
Tot ce am solicitat in baza legii din 2019, trecerea de la Robor la IRCC cu un act aditional.
Multumesc si o seara placuta!", intreaba un cititor, la Reclamatiibanci.ro.

Raspuns ReclamatiiBanci.ro

Stimate domn,

Am cerut la ING Bank precizari cu privire la problema dumneavoastra, iar raspunsul bancii este urmatorul:

„În ultimele luni, am observat orientarea clienților cu precădere către creditul ipotecar cu șapte ani de dobândă fixă, care oferă predictibilitate pe termen mediu și protecție față de fluctuațiile indicilor de referință.

Ca rezultat, majoritatea vânzărilor noi au avut opțiunea de dobândă fixă, incluzând refinanțările de credit atât în rândul clienților existenți ai ING, cât și în rândul celor veniți de la alte bănci.

Astfel, pentru moment, clienții care au în derulare un credit imobiliar/ipotecar pot accesa o nouă structură de dobândă – fixă sau variabilă – prin fluxul de refinanțare.

Însă lucrăm la simplificarea proceselor prin care clienții cu credite ipotecare pot beneficia de oferte de preț adaptate la noul context, prin act adițional.

Clienții care și-au arătat interesul pentru modificarea prețului pentru creditul ipotecar vor primi în curând detalii cu privire la ofertele pe care le pot alege, precum și condițiile de accesare, fără a fi necesar să parcurgă toți pașii procesului de refinanțare.”

Asadar, sfatul meu este sa asteptati sa primiti de la ING detalii cu privire la modul in care veti putea trece la IRCC doar prin act aditional, fara refinantare.

Citeste articolul integral aici


Ai probleme cu bancile sau IFN-urile? Scrie-ne aici  si te ajutam!